Drumuri Voievodale

Istoria Tarilor Romanesti in evul mediu este una framantata. Cand esti zona tampon intre imperii nici nu este de mirare! Domnitorii erau vazuti ca niste vasali, iar la cea mai mica cracnire, ii pastea mazilirea. In pofida vremurilor tulburi, s-au ctitorit biserici si case domnesti, ale caror urme incarcate de istorie se mai pot vedea si astazi.
Incepem periplul nostru pe Drumuri Voievodale prin satele din sudul Bucurestiului, unde se gasesc cateva monumente mai putin cunoscute, insa pline de Poveste:)

Schitul si Conacul domnesc de la Mironesti
Nu departe de Bucuresti, pe o terasa ce stajuieste Argesul, se afla satul Mironesti, in trecut numit Coiani, veche resedinta a lui Radu Serban Voda.
Radu Serban a preluat practic tara de la Mihai Viteazul, al carui mare pahanic a fost, si a avut una dintre cele mai lungi domnii neintrerupte din sec XVII. A ctitorit manastiri ca Cernica sau Comana.
La Mironesti se gasesc ruinele vechiului sau conac, comparat in trecut cu palatele de la Constantinopol, precum si o biserica ctitorita de el.

Iata ce spune marele cronicar sirian Paul de Alep în 1647, după ce a vizitat satul Coiani:

“Spre seară am plecat, și întorcându-ne pe drumul pe care veniserăm, am ajuns pe întuneric într-un sat stăpânit de marele postelnic Constantin, așezat pe un loc ridicat ce domina râul Argeș și numit Coiani, unde acesta are un mare palat după felul palatelor de la Constantinopol. Este într-adevăr ceva vrednic de admirat în arhitectura celor două clădiri principale așezate una în fața celeilalte și care nu se deosebesc câtuși de puțin una de alta, cu cupolele lor și sunt zugrăvite în întregime spre a imita liniile vălurite ale marmurei colorate. În vârful fiecărei cupole încununându-o este un cerc, întocmai ca o bucată solidă din porfir foarte tare, și restelul este făcut în diferite fete, asemenea cu cel al marmurei. Lemnăria este de o frumusețe rară și firidele și ferestrele sunt minunate. Înlăuntrul incintei este o biserică mare cu hramul Sf. Nicolae.”

La doi pași de ruine se găsește schitul ”Sfântul Nicolae”, ctitorita de Doamna Ilinca, soția postelnicului Constantin Cantacuzino, in 1698. Biserica a fost construita in doar 3 luni de zile, conform pisaniei, ce sta marturie în piatra peste veacuri:

“Aceasta sfânta si dumnezeiasca biserica care se vede zidita din temelie, este facuta de Doamna Ilinca, fata rapostaului batrân Io Serban Basarab Voievod, împreuna cu ai sai feciori: Constantin vel stolnic, Mihai vel spatar, Matei vel aga, Iordache vel camaras, pentru ca cea batrâna care mai înainte era facuta de tatal Domanei Ilinca, ce este mai sus zis batrânul Io Serban Basarab Voievod, mosul acestor coconi de aici. Rau crapându-se zidirea aceasta dintâi facuta, cealalta de iznoava începându-o au si savârsit, cu ajutorul Sfântului Nicolae, în zilele bunului crestin Domn, Batrânului Io Antonie Voievod, lasându-o parintilor stramosi buni si în veci pomana. Si a început a se lucra la mai 3 si s-a sfârsit la septembrie, ziua 18, leat 7177”

Manastirea Comana
Nu departe de Mironesti, pe malul Neajlovului, se gaseste Mănăstirea Comana. A fost ctitorită de Vlad Tepes în anul 1461, ca o mănăstire-cetate, care însă s-a ruinat până la finele secolului al XVI-lea. Ostrovul pe care a fost înăltată odinioara mănăstirea era un loc strategic. Situata în mijlocul mlastinilor, accesul se făcea pe un pod de lemn, usor de incendiat la vreme de primejdie. Râul Câlnistea, se desprinde din balta Comana chiar în fata mănăstirii, inconjurand-o cu ape din toate partile.
La sfârsitul secolului al XV-lea, mănăstirea a fost reclădită de boierul Radu Serban, pe ruinele rămase de la vechea mănăstire. În biserica, cu hramul Sf. Nicolae, va comanda ca pe zidul de la intrarea în pronaos să fie zugrăvit împreună cu sotia sa Elina, asa cum o cerea obiceiul ctitoricesc. În 1609, după ce a devenit domnitor, Radu Serban pune să se adauge însemnele domnesti în pictura bisericii. Pisania nu s-a păstrat, fiind înlocuită la refacerea din 1699 – 1700 cu o alta, a strănepotului său, Serban Cantacuzino. Acesta va cinsti insa cum se cuvine numele străbunicului domnesc, pomenindu-l deasupra intrării ca prim ctitor al zidirii pe care o reface.
In 1699, Serban Cantacuzino începe restaurarea Mănăstirii Comana. Lucrările de reclădire au fost efectuate în stil brnacovenesc, stil dezvoltat de-a lungul a trei domnii aproape succesive: Matei Basarab (1632 – 1654), Serban Cantacuzino (1676 – 1688) si Constantin Brancoveanu (1688 – 1714).
La această restaurare se adaugă chilii noi, se repară si se înaltă zidurile iar pe latura de nord se apare un elegant foisor.
În august 1709 Serban Cantacuzino moare si este înmormântat la Comana. Mormântul lui nu se mai cunoaste, fiind distrus o dată cu celelalte morminte în 1854 de către călugării greci.
In 1971 s-a descoperit un fragment de piatră funerară, inscripția acestei pietre indicând mormântul Ancutei, fiica lui Radu Serban.
În anul 1932, pe baza indicatiilor date de Nicolae Iorga, în incinta mănăstirii a fost construit Mausoleul Eroilor căzuti în Primul Razboi Mondial.
În prezent, din constructia initiala se mai păstrează, restaurate, doar latura de nord si vest a chiliilor, iar în stare de ruina mai durează zidul de pe latura de est si un fragment lipit de turn.

Actualmente, Comana este mănăstire de călugări. A fost refacuta cu fonduri europene in 2014.
In apropiere se gaseste Parcul Natural Comana

Curtea boierească de la Gostinari
Trecem podul de la Mironesti si ajungem la Gostinari, aflat peste apa Argesului. Aici se află ansamblul conacului Ștefan Bellu (sec XVIII). Cunoscut drept om de cultură, ministru al religiei şi instruirii publice, acesta are o ascensiune fulminată. Şi-a finalizat studiile în jurul anului 1843 în Grecia, iar din 1850 a devenit judecător la tribunalul judeţului Ilfov, din 1852 conducând instituţia respectivă. În 1856 a ajuns procuror la Curtea de Argeş.

Curtea boierească de la Gostinari a fost ridicată de marele vistiernic şi logofăt Ştefan Bellu (1767-1833). Acest edificiu a fost ridicat la finele veacului al XVIII-lea şi refăcut în anul 1818.
Curtea a fost moştenită de marele logofăt Alexandru-Alecu Bellu (1796-1853), fiul său, trecând apoi în posesia fiilor acestuia din urmă, Ştefan şi Barbu (donatorul terenului pentru celebrul cimitir Bellu din Bucuresti). Cei doi au renunţat să mai aibă grijă de fostele case boiereşti de la Goştinari. Mai mult, primul născut al lui Ştefan, Alexandru (1850-1921), numit după bunicul său, a mutat reşedinţa familiei din afara Capitalei la Urlaţi (jud. Prahova), unde încă se găseşte în stare bună conacul ridicat de el. Se pare că moştenirea caselor din Giurgiu a revenit citadinului Barbu Bellu, după cum este numit si schitul din comună. Azi la Goştinari se mai văd doar ruinele bisericii, ale zidului de incintă şi ale turnului-clopotniţă, posibil şi beciurile caselor boiereşti.

Biserica schitului „Barbu Bellu” a fost construită în anul 1818 de către Ştefan Bellu.
În 2008, ansamblul boieresc a fost transformat în schit, pentru a se strânge bani pentru prezervarea ruinelor, schitul fiind acum metoca a Mănăstirii Comana.

Casa de piatra de la Heresti
Continuand pe malul Argesului, in aval, ajungem la Heresti. Aici se afla o frumoasa reşedinţă boierească, foarte bine pastrata, din prima jumătate a secolului XVII.
Ansamblul arhitectural de la Hereşti este alcătuit din conacul de piatră construit intre anii 1641-1643, biserică cu hramul Sfintei Treimi ridicate de familia boierilor Năsturel in 1644 şi reşedinţa lui Anastase Stolojan din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Conacul de piatra este singurul monument de arhitectura civila romaneasca din sec XVII ridicat in intregime din piatra de talie slefuita.

Iata ce povesteste Paul de Alep, care ajungea la Hereşti in septembrie 1657:

“Am ajuns inaintea prănzului in satul Fiereşti, unde sunt conacurile şi saraiurile fratelui doamnei voievodului Matei. S-au inceput şi s-au construit aceste palate pentru ca să se spună că nu există altele asemănătoare lor in lumea din ţările Francilor. Pentru asta au fost aduşi meşteri ziditori din ţara ungurească şi pietre din ţara turcească. Au inceput să construiască cu piatră şi la exterior şi la interior, simultan pănă au fost terminate bolţile. Pietrele au fost şlefuite cu mare măiestrie. Palatul are trei caturi, unul peste altul. Această construcţie a avut la bază munca inventivă a meşterilor in ceea ce priveşte caracteristicile lucrului. Acoperişul in intregime este din olane. După cum mi s-a spus şi in Ungaria toate edificiile sunt construite in felul acesta.”

Proprietarii domeniului au fost fraţii Năsturel. Udrişte sau “Orest” cum apare in documente a fost cel mai cunoscut, fiind unul dintre cei mai importanţi cărturari ai secolului XVII. In timpul lui Matei Basarab avea rangul de logofăt, dar era de fapt şeful cancelariei. Locuia la Tărgovişte, lăngă reşedinţa domnească, dar pleca adesea la Hereşti, care era o reşedinţă de vară.
Ultimul stăpăn din neamul Năsturel a fost generalul Constantin Năsturel, care in urma datoriilor acumulate a fost nevoit să văndă intreaga moşie prinţului sarb Milos Obrenovici. Acesta a vandut la randul lui domeniul omului politic liberal Anastase Stolojan. El este cel care a construit o clădire nouă, un han şi o moară in apropiere.

Spre deosebire de alte reşedinţe boiereşti, cea a Năstureilor este unică, modelul ei nefiind preluat ulterior. Dacă sistemul de boltire a pivniţelor este cel utilizat in epocă, diferă materialul, piatra de talie şlefuită fiind folosită pentru construcţia intregii clădiri.
Reşedinţa se detaşează de construcţiile similare ale timpului prin restul elementelor ce o caracterizează: forma L a planului, ritmarea golurilor şi plinurilor faţadelor, tratarea simetrică a celor două aripi ale clădirii – determinată de funcţiune – cu posibilităţi de comunicare la parter şi etaj, fiecare avănd insă portal, scară interioară şi pivniţe complet separate. Noutatea insă erau scările interioare de piatră.
Pivniţele, calitatea materialului din care a fost executată clădirea, precum şi simplitatea elegantă a elementelor arhitecturale, fac din acest monument unul dintre cele mai frumoase din jurul Bucurestiului.

In apropiere se afla o biserica din piatra, ridicata la 1644 de sora boierului Udriste Nasturel, sotia lui Matei Basarab.

Curțile lui Constantin Șerban de la Dobreni
De la Heresti daca luam drumul Bucurestiului,trecem prin Dobreni. Aici se găsesc curțile lui Constantin Şerban Cârnul, construite pe la 1640. Constantin Șerban Basarab, numit și Cârnul (a avut nasul tăiat), a fost domnitor al Țării Românești în perioada 1654-1658 și a mai avut o scurtă domnie tot în Țara Românească, dar și una în Moldova. A ridicat Catedrala Patriarhală din București, care poartă hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena, în cinstea ctitorului ei.

Biserica din Dobreni este ctitoria lui Constantin Șerban Cârnul din anul 1646, înainte de a deveni domn. În interior se păstrează o valoroasă pictură murală. În aceeași perioadă a fost construit și un pod care trecea peste râul Sabar și făcea legătura între curțile boierești și biserică.

Surse: teamexpert.ro, manastireacomana.ro, historia.ro, wikipedia.ro, uauim.ro, jurnalul.ro, oviatabuna.ro, wall-street.ro